9 februarie 2018

“Nu stiu de ce” ne-am obisnuit sa fugim in afara noastra si nu inspre noi. Chiar si cei care se considera interiorizati fac exact acelasi lucru,altfel. Fugim mereu si nu ne oprim nici macar sa respiram. Fugim si ne asezam la coada. E mai bine acolo. Cel putin mai sunt si altii prin zona. Ne asezam la coada celor care asteapta sa se intample ceva. Poate da Dumnezeu un miracol, sau macar un semn…
Asteptam sa primim,cersind, si cand nu se intampla ceea ce am vrea noi ne inveninam singuri si ne ranim in primul rand pe noi insine.
Fuga asta fara sens inspre ceva din exteriorul nostru ar trebui sa ne puna pe ganduri. Macar sa incepem sa ne intrebam de ce fugim? Unde fugim? Si unde credem noi ca ne indreptam? Fiecare isi gaseste in acest punct nenumarate explicatii. Unele mai complicate ca altele. Pentru ca asa ne-am obisnuit sa nu vedem lucrurile intr-un mod simplu.
Fugim de fapt de noi si de ce este in interiorul nostru. Ne sperie mai rau sa stam cu gandurile noastre decat orice altceva. Si incepem sa ne complacem intr-o zona de confort inconfortabila.
Lucrurile sunt simple si atunci cand iti gasesti curajul de a incepe drumul spre tine, abia atunci te bucuri intr-adevar de viata. Nimic nu e complicat, decat atunci cand asa crezi. Si totul se rezolva la fel de simplu cand inveti mecanismul.
Iubirea este cheia, calea si desavarsirea
De la mine pentru tine cu infinita iubire