Suntem angrenati intr-un joc a carui amploare depaseste puterea noastra de perceptie. Putem percepe insa parti din el si cu putina straduinta putem intelege macar acele scenarii in care suntem direct implicati.

Jocul implica mai multe nivele si se desfasoara simultan pe mai multe dimensiuni si axe, toate aflate in continua miscare. Este atotcuprinzator si se autogenereaza prin energia gandurilor, caci, sa ne amintim prima lege a Kybalyonului, care spune ca intregul univers este mental.

Raportandu-ne la noi, la oameni, ne aflam angrenati in acest joc, fiecare la nivelul lui de intelegere, dar fiecare cu un rol bine determinat. Viata noastra este ca un film al carui final nu a fost inca scris. In interiorul acestui film, noi creem seriale, care de cele mai multe ori ne fac sa dezvoltam cu imensa capacitate creatoare pe care o avem, premize ale unor noi scenarii pe care apoi le experimentam fara sa clipim.

Pentru a incepe sa zaresti imagini din marele film, ar trebui sa ne dezvoltam capacitatea nativa de a incetini macar serialul in care jucam zilnic, pe pilot automat, sa reducem numarul de episoade pana cand vom putea spune cu umor, serial anulat. Cu cat anulam mai multe seriale, cu atata ne este mai usor sa incepem sa intelegem.

Suntem creatori, dar suntem si creatia in acelasi timp. Mare si mic se regasesc unul in celalalt. Iar in filmul nostru suntem producatori, scenaristi, actori, dar mai ales regizori. Si nu jucam doar in filmul nostru, ci in toate filmele celor cu care ne intersectam, fie ca ii cunoastem sau nu. In unele filme avem roluri principale, in altele suntem doar figuranti, iar in altele suntem bateriile din culise ce alimenteaza alte roluri ale unora, care foarte posibil vor ajunge sa joace in serialul nostru.

Suntem in masura de a ne rescrie scenariile si de a creea alte seriale (ce bine ar fi daca ar fi doar unul), in care interpretarea noastra sa ne aduca un Oscar. Premiul este recunoasterea unei creatii excelente, care ni se acorda de catre regizorii altor nivele, din alte dimensiuni, care si ei la randul lor joaca in filmele pe care le creeaza, dar cu alta recuzita.

Cum sa ne rescriem scenariile? Mai in gluma, sau mai in serios, ar fi necesar sa invatam sa facem un film, adica sa devenim regizorii propriei partituri in care sa jucam, jucandu-ne.

Nimic nu este atat de serios in acest joc, precum ne-au facut unii sa credem. Este un joc, dar ca de obicei avem alegerea-sa ne jucam razand, sau sa ne jucam cu frica si umilinta?

Este foarte adevarat ca suntem dresati sa ne fie frica si da, ne este frica de foarte multe lucruri, in special de ceea ce nu cunoastem. Dar ce facem noi cand nu stim ceva? Creem scenarii, functie de sistemele de credinte proprii, ca provin din mentalul colectiv, iar partea amuzanta este ca noi suntem primii care credem in ele. Altfel spus creem exact acele imagini care ne infricoseaza cel mai tare. Aceast tip de comportament sado-horor-masochist, este la randul lui o creatie a unor alti regizori, iar noi interpretam roluri, partituri, care nu sunt ale noastre, dar cu care ne identificam total.

Si aici pe pamant un actor primeste un premiu, atunci cand devine una cu personajul interpretat, adica cand ii da toata fiinta lui-respira, gandeste, se misca, are ticuri,etc, exact ca personajul respectiv. Personajul devine el si unul cu celalalt sunt unul.

Daca vreau sa imi schimb viata, ar trebui in primul rand sa fiu constient de personajul pe care aleg sa il joc, caci totul tine de alegere si apoi de determinare. Nu toti suntem veniti pe aceeasi raza a iubirii, dar toti avem acces la ea si este o alegere personala daca vreau sa fiu iubire hristica, sau nu. Oricum bine sau rau nu sunt decat un alt sistem de credinta, deci pot sa aleg orice, atata timp cat aleg ca filmul meu sa ramana la dispozitia altor regizori. De ce atata graba, cand pot sa mai orbecai inca cateva vieti?

Mai devreme sau mai tarziu toti cei care vor mai fi, vor intelege jocul si isi vor rescrie scenariile. Fiecare atunci cand simte chemarea, fiecare pe calea lui, fiecare in modul lui si fiecare cu viteza lui.

Atunci cand ma rog, cer descatusarea mintii, expandarea constiintei si ajutorul untru intelegerea tuturor conceptelor care ne impiedica sa vedem. Atat pentru mine, cat si pentru intreaga omenire. Caci ce se deschide in mine se intampla si in celalalt, chiar daca inca nu are posibilitatea sa vada. Si pentru acest lucru il iubesc si mai mult.

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita iubire