Intreaga noastra existenta pamanteana se bazeaza pe un fel de harta in care se afla cuprins tot ceea ce faci, dar mai ales cum sa faci.

Sunt anumite norme si reguli ce se stabilesc in copilarie si care se dezvolta pe masura ce experimentam viata. Dar aceste norme si reguli se bazeaza pe niste samburi de invataminte, care nu sunt altceva decat idealurile ce ne vor conduce viata in mod constient sau nu.

Totul pleaca de la asa trebuie sa fie, in sensul in care fiecare stie ce e bine sau bun pentru el, sau asa nu e bine. Dar a-ti trai viata intre asa da si asa nu, sau intre conceptul de bine sau rau, cand intregul nostru sistem de gandire este complet compromis si extrem de influentabil de sentimente incurcate a caror origine se pierde in negura vremurilor, este o constatare infertila, sau ar trebui sa fie un motor al iluminarii, al cautarii ce duce la intelegere si implicit la schimbare?

Ni se spune ca suntem fiinte sociale si ca nu putem trai singuri si ca avem nevoie unii de ceilalti. Dar oare asa este? Sau poate ca este doar partial adevarat?

Fiecare dintre noi are un univers propriu interior si suntem impinsi spre a ne integra intr-o societate care are, conform credintelor care a construit-o, anumite coordonate rigide de functionare, pe principii mobile, ce se schimba de la o generatie la alta, functie de tehnologie si necesitatea de a putea fi controlat si manipulat.

Indiferent de pozitia geografica, cand intr-un loc se afla mai mult de un individ apare comunicarea. Comunicarea inseamna relationare, iar relationarea inseamna socializare. Dar relationarea inseamna, intr-un fel sau altul, diplomatie, mai mult sau mai putin bine aplicata. Diplomatia este stiinta de a comunica cu celalalt in asa fel incat eu sa obtin ceea ce vreau, si chiar daca termenul implica o oarecare aparenta fina, nu intotdeauna se intampla asa. Cand nu poti obtine ceea ce vrei se ajunge la forta si atunci incerci cu alte mijloace.

Relationarea, comunicarea, pozitionarea in societate, toate pleaca de la samburii ideatici plantati in copilarie. Dar oare acesti samburi au fost plantati in copilaria fiecaruia dintre noi, sau in copilaria umanitatii?

Vietile noastre se bazeaza pe prietenii si neprietenii, pe azi ma bazez pe tine, sau imi place de tine, maine “du-te tare”, iar celalalt ramane cu ” unde-i disparut”.

Conceptul de prietenie nu cred ca datare istorica. Aristotel deja facea o clasificare a prieteniei si o impartea in 3 feluri: de interes, de conjunctura, si de placere, toate discutabile intrucat la baza oricarei interactiuni este de fapt doar interesul, dorinta. Fiecare vrea ceva de la celalalt, mai mult sau mai putin, constient sau inconstient, fie ca e doar sa ne petrecem cateva momente impreuna intr-un mod placut. Adica e o nevoie profunda de a impartasi cu celalalt.

In toata aceasta ecuatie apar insa idealurile precum loialitatea, increderea, iubirea, dar si validarea reciproca. Problema consta doar in faptul ca nu exista idealuri comune decat pe perioade scurte ( oare de ce?), iar cand asa numita tradare apare, ne prabusim. Notiunea de loialitale este extrem de relativa in planul fizic, dar in baza acestei false premize, dezvoltam atasamente ce duc asteptari, ce duc la cele mai urate suferinte.

Asa ca un secret, nimanui nu-i e bine, iar bine este doar un alt concept ideatic.

La baza oricarei suferinte este de fapt o asteptare. Si lucrurile nu se intampla asa cum te astepti tu, caci Universul nu se opreste din mers, oricat de tare ti-ai dori. Probabil ca atunci cand lucrurile nu se intampla cum vrei, de fapt ele se intampla conform unei vreri pe care nu o intelegem si daca am intelege macar acest lucru, am fi mult mai fericiti.

Gandirea noastra se bazeaza pe sistemul idealist, iar noi inconstient cautam o perfectiune care ne-a fost inoculata ca sablon social si care este o manipulare a perceptiei.

Scopul vietii este greu de definit in termeni umani si fiecare este liber sa urmeze calea in care crede. Oamenii di jurul nostru sunt pentru a ne ajuta reciproc, pentru a fi acolo cand e nevoie, fiecare dintre noi fiind suport pentru ceilalti. Dar transformarea constintei este individuala, asa cum este si procesul de ascensionare.

Oricum, daca vrei sa stii cine ti-e cea mai apropiata fiinta, intreaba-te cine te-a cautat in ultima vreme doar pentru a vedea ce faci. Si daca nu ai sa gasesti pe nimeni, ar fi recomandat, inainte de a aluneca pe panta depresiei, sa te intorci inspre interior si sa te cauti pe tine. Pana la urma tu poti deveni cel mai bun prieten al tau, cata vreme renunti la idealuri.

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita iubire