Cand venim pe Pamant la intrupare, venim cu tot ceea ce am acumulat in decursul indelungatei existente a sufletului. Nu ne amintim vietile in sine, nu ne amintim nici perioadele dintre vieti, dar stim in interiorul nostru o multime de lucruri, avem diferite aptitudini, inclinatii, si avem diverse talente in zone cu care nici macar nu am avut tangente.

Pastram amintiri ale lectiilor pe care le-am facut, si repetam alte lectii in asa fel in care sa ajungem pana la urma sa le intelegem. Sau cel putin asa ar fi indicat.

Acest mecanism al pastrarii amintirilor necesare este minunat elaborat si pus la punct de catre toti cei responsabili cu “evolutia” tuturor fiintelor intrate in sistemul scolar al Pamantului.

Avem in interior bine ancorat acest sistem al “memoriei selective”, dar la contactul in fizic cu energia 3D, structura se modifica pentru a se readapta vietii pe Pamant si incepem sa ne confundam cu ceea ce ne inconjoare.

Fiecare in felul lui, va incepe sa inmagazineze amintiri ale experientelor din aceasta viata. De cele mai multe ori se pastreaza doar extremele – ce ti-a placut si ce nu. In general, si intr-un caz si in celalalt, sunt experiente din care ar trebui sa tragi niste invataminte.

Insa, pentru ca nimeni nu ne invata altfel, noi privim totul prin prisma falsa a lui bun sau rau, ne identificam cu situatiile, si ne ceem o alta falsa realitate in trecut. Astfel unele evenimente le retraim cu bucurie in gandul nostru, iar altele cu suferinta. Prin acest mod de gandire ne formam o zona care ne-ar face fericiti, daca totul s-ar petrece cum vrem noi, si o zona din care, chiar si la adierea unui gand, sau la un simplu cuvant, incepe sa tasneasca izvorul intregii noastre nefericiri. Si pentru ca ranile sunt in ” inima”, ceea ce tasneste se materializeaza imediat.

Este amuzant ca asa zisa iubire se pastreaza in minte si nefericirea in inima. Ca sa iubesti judeci, cantaresti, analizezi, si te hotarasti greu sa lasi ceva sa mai intre in spatiul inimii, si oare cum ai putea, daca spatiul oricum e plin? Inima insa este cimitirul in care gasim toate victimele nefericirii. Crucile se unesc si se construieste una mare de tot, pe care unii chiar sunt fericiti ca o poarta. Nu e de mirare ca atunci cand cineva te supara, ceea ce este extrem de simplu in aceasta situatie, gandurile si cuvintele sa se alinieze cu inima, rezultatul fiind un adevarat blestem scuipat de sub povara unei cruci inutile si imaginare. Si cum nici celalalt nu e mai breaz, o face si el la randul lui, si uite asa se incurca vietile tuturora, se inmultesc adevaratele lectii de viata, iar Legea Karmica se va manifesta imbatabil.

Acesta este un mod metaforic de a prezenta procesele pe care ar trebui dupa parerea mea sa le invatam la scoala. Cred cu tarie ca indiferent de ceea ce faci, esti sau crezi ca esti, pana nu vei invata exact, pentru ca traim intr-un univers exact, care sunt Legile, si nu vei invinge toate aspectele apocaliptice ale sistemului pe care il putem numi Ego, nu vei putea ajunge sa castigi jocul, sa iesi de sub roata reincarnarilor si sa iti incepi ascensiunea spre minunatul Univers al lui Dumnezeu.

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita đź’™