Ne certam mult, mult prea mult, atat de mult incat am uitat cum este sa nu ne certam. Ne certam intre noi, dar de fapt ne certam cu noi. Ne certam cu toate aspectele care apar in si inafara noastra. Nimic nu pare sa fie asa cum ne-ar placea si ajungem acolo unde nimic nu e bine, nimic nu ne mai place, totul devine intunecat si, normal intr-un sens al setarilor gresite de a gandi, ajungem in zona in care viata este urata, sau este complicata, sau nu merita traita.

Complicat este doar modul de abordare. Nimic nu este de fapt complicat. Dar ne-am indragostit de aceasta sintagma, care ne “ajuta” in a nu privi cu claritate. Ne pastreaza in confortul complet inconfortabil pe care nu prea l-am parasi, pentru ca este familiar. Si desi ne punem in postrura victimei, desi aceasta este greu de identificat si mult mai greu de acceptat, preferam energia fricii separatoare, in locul unei alte abordari a vietii.

Nu ma intelege nimeni, nu am pe nimeni langa mine, toata lumea este impotriva mea, sau ma invidiaza, sau ma urasc, etc, sunt temele frecvente ale gandirii de masa, sau ale constientului colectiv cum mai este numit, desi personal l-as numi inconstientul colectiv. Mi-e greu sa cred ca atunci cand inveti sa fii constient, ai mai putea crede ca gandirea de tip generalizat te reprezinta.

De fiecare dara cand ne certam cu cineva, de fapt ne certam cu acea parte din gandirea noastra care ne spune in mod eronat ca noi suntem bine si toti ceilalti nu. De aici apare reactia de respingere, caci in absurditatea suficientei proprii, se regasesc toate tipologiile generate din frica.

Deci, ceea ce ne face sa ne certam, provine de fapt din imensitatea fricilor ce ne coplesesc existentele. Si ca tabloul sa fie complet, de fiecare data cand te certi chiar si cu corpul tau, apare boala. In interior, sau in exterior, este fundamental acelasi lucru.

Orice cearta are o mare implicare energetica, iar blocajele ce apar ne duc catre zone ale unor actiuni pe care de cele mai multe ori, daca ai gandi rational, nu le-ai face. Iar apoi stai si te intrebi, oare cine m-a pus?

Cand te certi cu cineva nu esti in unitate, nu esti intreg, nu esti in aliniament cu tine, cu mintea supraconstienta, cu Dumnezeu. Iar acea cearta, este de fapt doar o separare de esenta din tine, de ceea ce esti, dar poate ca ti-e frica sa accepti.

De multe ori, ne certam, apoi ne impacam, apoi iar ne certam si uneori ne mai impacam, alteori nu. Pana la urma fiecare are dreptul sa creada si sa faca ce vrea. Dar tine cont, ca o impacare in afara, apare doar cand s-a produs in interior. Daca in interior inca functioneaza separarea, credinta ca tu esti nevinovat, ca tu ai dreptate de fapt, dar ca ii faci celuilalt o favoare si mai lasi asa de forma de la tine, impacarea reala nu se produce. Pentru ca a ta credinta va cauta in orice cuvant sau actiune a celuilalt, confirmarea de care ai atata nevoie. Eu, eu, eu, stiam eu ca am, sau am avut, dreptate. Apoi ii vei arata si celuilalt punctul tau de vedere, intarit de dovezile pe care le-ai vanat. Aceasta este de fapt razbunarea. Si daca de fapt in adancul fiintei tale doreai razbunarea, pe care unii o numesc dreptate, cum oare ai crezut vreo secunda in impacare?

Cuvantul impacare vine din latina si inseamna in pace. Inseamna ca atunci cand esti in Pace, ai atins acea zona numita pacea mintii, sau mintea iluminata de Dumnezeu.

De mii de ani se spune, si am sa o repet si io la infinit, nu sunt decat doua mari forme de energie. Una este iubirea si una este frica. Aceasta dualitate trebuie inteleasa, acceptata, studiata si desfintata. Si cum paradoxurile par a guverna lumea in care traim, nu poti gasi Iubirea, decat atunci cand iti gasesti curajul de a infrunta Frica.

Dar pentru asta opreste-te din a mai cauta in exterior si incepe sa te autoanalizezi. Nu te mai victimiza, nu mai proiecta o vina, inexistenta in fond, pe altii, nu te mai identifica cu ceea ce vezi, gandesti sau ai impresia ca simti, iesi din naivitatea de a sustine asa sunt eu, si pricepe ca orice eu este ego, de unde vin si egoismul, dar si orgoliul.

Ca sa ierti, trebuie sa te ierti pe tine, caci tu esti cel care a privit intr-un anume fel, ce te-a dus la separare si cearta. Atunci cand vei intelege ca de fapt te certi cu tine, ca tu esti o manifestare a divinitarii ingropata de imperiul fricii, si ca de fapt te certi cu singura sursa de Iubire existenta, atunci vei intelege Iertarea. Iarta prin intelegere, iarta prrin acceptare, iarta prin Iubire. Nimeni nu te va ierta, si nimeni nu poate facilita iertarea, oricat ar vrea, pentru ca Iertarea este un proces ce tine de Dumnezeul din tine, cu care doar tu poti vorbi.

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita iubire