Opreste-te din a irosi. Opreste-te din a trai in vise desarte. Opreste-te din a trai in automatisme, in realitati iluzorii, in programe sociale, sau in credinte prin care te autosabotezi. Opreste-te. Trezeste-te.

Ni se spune ca suntem o societate de consum. Si au dreptate. Asa suntem. Consumam tot ce putem, si apoi aruncam. Si ni se mai spune ca tot ce e vechi trebuie aruncat, schimbat, inlocuit. Si poate ca au dreptate in anumite privinte. Dar doar in ceea ce priveste modul de a gandi, de a te pozitiona in jungla ce are tendinta de a te inghiti. Pana nu de mult daca se strica ceva reparam, sau transformam, gaseam alte intrebuintari, dar nu aveam conceptul de a arunca. N-am sa spun ca e bine sa strangi, dar am sa spun ca e bine sa nu irosesti. Dar pentru ca aceasta conceptie a noului ne-a subjugat in acest plan fizic cu care ne place sa ne identificam, aruncam si distrugem nu numai o mobila buna din lemn in favoarea unui mobilier din plastic, nu numai articole vestimentare pentru ca ne-am plictisit, sau nu mai sunt in pas cu moda, dar si tone de mancare pe care nu o producem, o cumparam si o irosim aruncand-o, uneori pentru ca pe ambalaj este trecuta o data de expirare, sau pentru ca am cumparat prea mult.

Priveste in jurul tau si ai sa vezi mormanele de gunoi provenite din irosire, cu care de fapt ne auto-oravim, infestand mediul de care ar trebui sa ne pese cel mai mult.

Dar de ce irosim? Cum de am ajuns la acest mod paroxistic de trai? Cum de am devenit insensibili la absolut orice si mai ales la noi insine? E relativ simplu – cum e sus asa e si jos, cum e afara asa e si inauntru. Programarile subliminale ce functioneaza in inconstienta subconstientului, nu ne permit sa intelegem adevaratele dimensiuni ale tragediilor din noi, pe care, culmea, tot noi ni le producem.

Traim intr-o epoca a plasticului si a toxicului. Traim dormind si murim in fiecare zi intoxicati de deseurile credintelor noastre. Ne identificam cu orice, mai putin cu ceea ce ar trebui. Si ne dam puterea oricui, si am sa includ aici si persoana constientului colectiv. Gunoi a devenit si celalalt om. Dar o fi aceasta o manifestare relativ normala la aparenta laminata a ceea ce am devenit?

In permanenta vrem ceva nou pentru ca vechiul din noi simtim ca nu mai functioneaza. Dar de cate ori ti se intampla sa capeti ceva nou in planul fizic, pe care l-ai dorit, si sa nu te bucure? Si daca te bucura, pentru cat timp? Sau cat timp va trece pana cand te vei plictisi si vei vrea altceva? Si din pacate asa se intampla in toate aspectele planului fizic. Ne plictisim de oameni, de relatii, de locuri, de lucruri, de tot si vrem sa schimbam. Doar societatea ne invata sa consumam. Si schimbam, dar fara sa tinem cont de ceea ce declanseaza aceasta schimbare. De ceea ce de fapt nu functioneaza in noi.

E ok sa vrei sa schimbi. E ok sa nu te crezi copac si sa iti recapeti libertatea de miscare. E ok sa te duci in zone mai putin toxice. Dar nu e ok sa nu intelegi ca orice schimbare ai face, atata timp cat tu nu te schimbi in interior, cat nu incepi sa vezi, mirosi, gusti, auzi altfel, nu-ti va oferi decat o falsa stare de bine, pentru o foarte scurta perioada. Adevarata maiestrie a unui maestru se desavarseste in cele mai dificile circumstante. Dar pentru asta trebuie sa inveti cum. Este stiinta Lui Dumnezeu, care vine cu blandetea pe care tu nu esti dispus sa o accesezi.

Blandetea aceasta se instaleaza cu incetul, atunci cand vrei sa intelegi, vrei sa nu mai faci rau, vrei sa intrii in echilibrul divin, vrei sa intelegi Dharma si sa gasesti Tao.

Nu orice schimbare e buna, chiar daca iti este prezentata ca lumina si iubire. Asa cum nici suferinta nu este necesara, dar pentru ca de mii si mii de ani ti s-a spus ca porti in tine diverse vini, nu vrei sa te desparti prea usor de bagajul strabun, desi mobila bunicii ( pentru care a fost sacrificat un arbore) o arunci fara sa clipesti. Ar fi prea complicat sa incerci sa gandesti altfel?

De ce iti este atat de greu sa intelegi ca de fapt te irosesti pe tine? Iti irosesti viata, timpul, energia, si mai ales Sufletul intre dorinte si neputinte.

Si cand vrei sa schimbi ceva, poate ar fi mai bine sa te intrebi ce anume din interiorul meu, din modul meu de a gandi, sau din ceea ce cred, ma face sa imi doresc altceva?!

Si am sa iti spun un secret- iluzia unei vieti noi, face parte din sistemul de gandire corupt al lui Ego. Caci in fond, tot ceea ce ai facut, fost, gandit, vorbit, etc, sunt acolo in tine. Ele nu se schimba decat cand vrei cu adevarat sa te schimbi. Pana atunci gandeste-te si mediteaza, analizeaza, la modul in care te irosesti.

Si singura problema ar putea fi credinta falsa ca ai timp.

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita iubire