Mai devreme sau mai tarziu, toti cei aflati pe calea spirituala ajung sa simta inutilitatea luptei pentru o existenta efemera. Si cand apare intrebarea – dar pana la urma, care este rostul vietii? – apar conflictele interioare, imaginatia o ia razna, si se ajunge la paroxismul unei lupte sterile a afirmarii unor adevaruri proprii in numele unor idealuri devastatoare pentru insasi conditia umana. Si de fapt, ma refer la intreaga populatie a Planetei!

In cautarea unui scop maret, am uitat sa ne bucuram de ceea ce avem, sau de ceea ce suntem. Dar despre ceea ce suntem, iesind din spatiul fabulatiei si credulitatii, nimeni nu stie nimic cu precizie. Unii se implica, altii se lupta, si altii stau in expectativa, observa. Dar intrebarea ramane tot fara raspuns.

Ne nastem, caci am invatat sa ne manipulam atomii, traim, alergand dupa idealuri ce ne dau iluzia unei fericiri prin maretie, si murim fara a avea posibilitatea de a lua nimic din planul fizic cu noi. Si pe patul de moarte realizam zadarnicia si efemeritatea unei existente irosite intr-o lupta cu habar n-avem ci cine. Dar unii lasa mosteniri orgolioase si isi impovareaza urmasii sa continue lupta. Si acestia o preiau si o continua, “si da-i si lupta”, si tot asa.

Undeva, candva, am uitat sa respiram, sa ne bucuram, sa fim buni, pentru ca lupta ne-a vrajit. Am devenit surzi, orbi si rai, dar razboinici. Apoi a aparut conceptul care a facut lumina – lupta pentru existenta! Existenta a ce? Supravietuirea cui? Poate a rasei umane, pe care am dus-o de atatea ori in pragul extinctiei?

Exista in Biblie o frumoasa descriere, metafora lui Abel si Cain. Nu am sa intru acum in teoriile povestii, ci am sa ma refer doar la semnificatia celor 2 frati. Se spune ca Abel reprezinta omul liber, ce traia in comuniune cu natura, fara grija zilei de maine si fara incrancenare. Se bucura si era multumit de ceea ce exista in orice moment, pana cand Cain, latura competitiva a nelinistii interioare a fiecaruia din noi, a decis ca suprimarea naturii bucolice ar fi mai interesanta pentru epopeea umana. Legenda spune ca optiunea spre munca si lupta a umanitatii, care in acceptiunea lui Rudolf Steiner se numeste arta (sic!) – tot ceea ce obtii ca produs finit este o maiestrie a calificarii, se afla la baza evolutiei societatii in intregul din care e compusa. Cel de-al treilea frate, Seth, apare ca o imbinare a celor doua atribute primordiale, Homo Sapiens Sapiens versiunea imbunatatita, stapanul naturii inferioare si a comunicarii cu Divinitatea.

In spiritualitate imi place sa ii consider pe cei 3 frati, parti ale sistemului numit copilul interior. Dar pentru a reveni la Eden, drumul se parcurge invers. Cu ajutorul lui Seth, il reeduci pe Cain, pentru a-l regasi pe Abel.

Daca nu ne-am complica vietile, daca am renunta la lupte inutile si la generarea violentei in multitudinea demonica a propriei noastre creatii, daca am intelege Legile simple si frumoase ale lui Dumnezeu, daca am renunta la lacomie, la egoism, la instincte deformate, la violenta provenita doar din lipsa Iubirii, am putea sa regasim in noi copilul frumos al lui Dumnezeu ce se poate reintoarce spre existenta simpla, pura, neconditionata a bucuriei vietii. Caci pana la urma, daca stai stramb si judeci drept, nimic nu iti va aduce fericirea si implinirea in viata, in afara de momentul in care vei revenii la comuniunea cu natura, atat cea din inauntru, cat si cea din afara. De ce sa iti faci griji pentru ziua de maine, cand Dumnezeu va avea grija de tot, spunea Iisus intr-o pilda. Eliminand riscul extremismului, ai putea sa inveti sa te bucuri, sa renunti la a-ti mai trai viata in tot felul de relatii complicate, sa te intorci catre Mama Natura si sa te bucuri de gustul fructului plantat de tine. Sa razi, sa canti, sa joci, sa te joci, sa iubesti si sa imprastii Iubirea, sa ajuti, sa fii ajutat, sa multumesti si sa fii recunoscator, sa traiesti mai simplu, mai pur, mai senin. Fara atatea griji si probleme, in mijlocul naturii, s-ar putea sa aflii cea mai buna conectare la esenta Divina din tine si sa te bucuri doar pentru ca traiesti. Pana la urma este singura certitudine pe care o ai. Nu o ucide!

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita Iubire