Cand esti bun, esti luat de prost. In acelasi fel, cand faci bine, ti se va raspunde cu rau. Si nimic nu poate fi mai tentant decat sa vrei sa reactionezi la randul tau. Fie ca ii raspunzi celuilalt cu aceeasi moneda, fie ca te retragi in suferinta si iti faci tie rau, tot reactie se numeste. Si cum reactia este o actiune in sine, urmeaza acelasi principiu al Legii si se intoarce tot la tine. Tot ce pleaca se intoarce.
De cele mai multe ori insa cel ce face rau, pare ca prospera. Si tot face, si pare sa ii mearga. Si tu suferi, in nervi sau in tacere, te lupti cu el vocal, fizic, sau plangandu-ti amarul, si tot nu se intampla nimic. Cu cat conflictul creste, in interior sau in exterior, cu cat dezechilibrul creste, iar echilibrarea intarzie sa apara. Violenta, tacuta sau manifestata, va genera doar violenta. In actiunile fizice e relativ mai simplu, iti dau o palma, imi dai un pumn, iti rup mana, imi rupi picioarele si tot asa, din viata in viata, ne urmarim pentru a ne razbuna prosteste si inutil. Din pacate nu suntem constienti si de toti ceilalti ce devin implicati in actiunile noastre si care la randul lor vor genera acelasi camp de violenta la nesfarsit. Caci recunosc, n-am reusit inca sa inteleg de unde a pornit aceasta violenta si cum, de atata amar de ani, o perpetuam fara sa ne treaca macar prin cap, ca de fiecare data cand ne enervam, generam violenta.
Celalalt aspect este insa mai subtil, si desi se manifesta la fel, nu il percepem la aceeasi intensitate. Si anume, cand imi faci un rau, sufar. Ma retrag in interior, ma consider oropsit, nedreptatit, asuprit, si ajung sa ma consider vinovat. In neputinta mea fac scenarii de a ma razbuna, iar impotenta mea, ma face sa apelez la o forta divina, care sa vina sa imi faca dreptate. Si cand nu se intampla, incep sa ma cert cu dumnezeu, adancindu-ma in aceeasi violenta pe care o generez din neam in neam. Si iarasi nu stim ca Legea se va aplica pana la ultima litera. Violenta, activa sau pasiva, este tot violenta. Iar ceea ce isi face omul cu mana lui…se numeste lucru manual.
Sunt aspecte ale vietii, pe care chiar daca nu stim cum si de unde au aparut in structura umana, am putea sa facem un mic efort de constientizare si sa mai oprim din karma. Cum? Ne spune intr-un mod simplu Iisus. Ridica-te deasupra oricarui tip de conflict generat de natura animalica a mamiferului manipulabil, si genereaza Iubire. Nu-i asa ca e simplu? Si totusi, lasand gluma la o parte, nu e nici greu. Totul e sa vrei.
Orice atac provine din lipsa Iubirii. Iar Iubirea o poti gasi numai cand renunti la atac. Asta nu inseamna nici pe departe sa intorci fizic celalalt obraz, ci inseamna a deveni puternic. Nu cu muschii fizici, ci cu muschii subtili ai intregii anatomii energetice, a exact acelor parti din noi de care nu prea vrem sa fim constienti. Daca cineva iti face ceva, intai constientizez ca poate fi karma, poate fi provocare la karma, sau poate fi un test. Tinand cont de aceste aspecte, nu numai ca pot sa aleg cum sa raspund, dar este chiar recomandat sa iti recastigi spatiul energetic ce ti-a fost incalcat. Dumnezeu te vrea puternic, dar nu violent. El vrea sa inveti cum sa fii puternic si ce inseamna aceasta putere, cum sa o folosesti si cum poti sa ajuti, nu sa distrugi. Cum poti sa devii Creatorul care genereaza forta Iubirii, dincolo de orice conditionare umana.
Cu puterea nu-i de gluma. Nu stiu cati oameni sunt pregatiti intr-adevar sa o stapaneasca si sa nu se lase atrasi de formele amagitoare ale oricaror tentatii, ce pot veni nu numai din interior, dar si din exterior. Istoria se repeta.
Daca calci pe cineva din neatentie pe varful pantofului, desi iti ceri scuze in cel mai sincer mod, interactiunea va genera violenta, daca cel cu pantoful ofuscat nu este la randul lui dezvoltat spiritual. Ca sa poti opri valul de violenta, trebuie sa fii puternic, sa captezi unda, si sa o neutralizezi in Iubire. Acesta este stadiul de Maestru. Dar pentru inceput invatam sa ne facem protectia, sa nu reactionam la apostrofari, sau la actiuni fizice, si indiferent daca inca nu intelegem actiunea fortelor combinate, sa emanam iubire chiar daca il punem pe celalalt la punct, fie prin cuvant, fie prin fapta. Atentie insa, fapta ta sa fie sub nivelul de violenta al atacatorului. Asa ca daca te impinge cineva, ia-l in brate si spune-i ca-l iubesti. Si daca-ti da o palma, intoarce-te razand si mergi mai departe spunandu-ti: – Dumnezeul din mine il Iubeste pe Dumnezeul din tine, chiar daca tu dormi!
Iubirea este cheia, calea si desavarsirea
De la mine pentru tine cu infinita Iubire