Sub numele ABC-ul Spiritualitatii, vom incepe din luna octombrie o serie de cursuri si initieri ce au ca scop realinierea mintii, corpului si a inimii cu Sufletul si Spiritul.
Acest program este pentru cei care simt chemarea Luminii si Iubirii, si doresc adevarata cunoastere a ceea ce este de fapt fiinta umana. A deveni liber si puternic, dincolo de ratiunea programata de prejudecati, este o reala provocare chiar si pentru cei care poseda cunoastere, sau au diferite abilitati si initieri, caci nu este tocmai greu sa te trezesti, ci cum sa te comporti, gandesti si simti atunci cand esti in mijlocul interactiunilor cotidiene.
Programul ABC-ul Spiritualitatii propune printr-o serie de tematici de baza, recreerea si restructurarea modului de a trai in mijlocul oamenilor fara a mai pierde contactul cu Divinitatea, dincolo de aparenta realitate cu care de cele mai multe ori ne confundam. O parte a acestor tematici :
Chakrele, corpurile energetice si rolul lor in functionarea corpului fizic.
Copilul interior si preluarea puterii asupra lui, a subconstientului si a programelor in care am fost invatati sa traim.
Relatiile si relationarea- oglinzile realitatii si a modului subtil prin care Universul ne ghideaza.
Legile Universului si modul in care se reflecta tot ceea ce facem, ceea ce gandim si ceea ce suntem de fapt, in fiecare secunda a vietii.
Diferite initieri in lucrul cu Lumina, Razele si intreaga Forta Divina
Sesiunile vor incepe in octombrie, cu frecventa saptamanala, pentru inceput online. Numar de participanti 9. Inscrierile se fac prin e-mail, la frotaru@gmail.com.
Asa sa fie scris, asa sa fie facut!
Initieri in Usui Reiki Traditional, gradul I, gradul II, Master Reiki si Master Teacher Reiki. Initierile se fac oricand, la cerere, ele desfasurandu-se sub egida Helenic Reiki Association.
Iubirea este cheia, calea si desavarsirea
De la mine pentru tine cu infinita Iubire