Era Varsatorului nu inseamna deconectarea de la sentimente, ci invatarea de a le stapani, adica de a te stapani, si a le conduce astfel incat din vasul care esti, apa sa curga frumos, intr-un singur suvoi.

Deconectarea de la sentimente, este unul dintre cele mai mari pericole ce ameninta omenirea. Este intreruperea canalului dintre mental si emotional, dintre minte si inima, ce poate duce un om la a trai doar emotiile mintii. Inima se deconecteaza si canalul sufletului se inchide. Nu cred ca ar putea fi ceva mai nociv pentru un om, decat sa ramana prizonierul gandurilor manipulabile. Este priimul pas spre pierderea conditiei umane, este transformarea omului intr-o masinarie cu inima artificiala.

Aceasta sfasiere a fiintei umane se produce treptat, prin inocularea unor credinte si substante false, implementate prin ” bunavointa” celor care ti se prezinta drept prieteni, din diverse dimensiuni, vazute sau nevazute, ale asa numitei realitati. Si totul se bazeaza pe naivitate si ignoranta. Dar cine in afara celor ce s-au trezit deja, poate afirma despre el insusi ca este naiv si ignorant? Aceasta batalie a egourilor vs Dumnezeu, ar putea face parte din scenariul apocaliptic al schimbarii Erelor. Doar Iisus si-a anuntat venirea la inceputul Erei Varsatorului!

Dar pana atunci ai putea sa reincepi ssa te conectezi cu inima ta, sa reinveti sa te bucuri de frumusetile si valorile vietii ce te inconjoara, sa te incante curcubeul dintr-o picatura de ploaie ce atarna nonsalant in varful unei frunze, sa zambesti mai mult, sa respiri mai adanc si sa te intrebi – oare cand am incetat sa iubesc? Dar te mai simti capabil sa iubesti? Intreaba-te mereu acest lucru si nu uita ca doar in contact cu Dumnezeu din tine, Sufletul, inima ta poate fi fericita

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita iubire