Principiul dualitatii se regaseste in orice si peste tot, el este imuabil si omniprezent, caci este principiul cu care incepe creatia.

Creator Divin, Mama-Tata intr-unul singur.

Intreaga Creatie se bazeaza pe 4 elemente, ce se amesteca intre ele 2 cate 2 si intr-un final au dat nastere si la aceste magnifice 2 energii, pe care noi aici pe pamant le-am denumit Divinul Feminin si Divinul Masculin, la fel de frumoase, la fel de puternice.

Polarizarea acestor principii pe Pamant, a dus intr-un final la separarea in feminin si masculin in forma fizica umana. Probabil, faptul ca corpurile noastre s-au densificat prea mult, nu a mai permis existenta acestor 2 mari energii intr-un singur corp, datorita vibratiei care ar fi fost prea mare si ar fi dus la dezintegrarea fizica a materiei corpului uman. Atunci s-a luat decizia separarii corpurilor feminine de cele masculine in existenta terestra, cu functie majora in perpetuarea speciilor.

Dar pentru ca initial ele s-au aflatintr-un singur corp, fiecare dintre energii pastreaza amprenta celuilalt, si fiecare are puterea de a se regenera in interiorul celuilalt, astfel ca cei ce au pasit pe cale, maestrii ascendenti sau ascentionati, au realizat in interiorul lor echilibrul perfect intre cele doua energii.

Masculin si feminin se afla la extremele modului nostru de functionare, fiind ca doi poli ale aceleasi baterii. Dar daca nu privim bateria ca pe un cilindru, ci ca pe un semicerc sa spunem, plus cu minus se atrag, iar semicercul devine cerc, cercul fiind definitia tuturor centrii energetici ai corpului uman. Cu cat chakrele ( chakra inseamna roata) sunt mai bine echilibrate ( masculin-feminin), cu atat functionarea corpului fizic este mai buna, iar cantitatea de lumina interioara creste

Celor doua emisfere cerebrale le-au fost atribuite cate unul din principii, astfel avand feminin-masculin si in modul de gandire, dar si in cele doua mari canale energetice, ida si pingala.

Revenind la corpurile polarizate in femei si barbati, fiecare ca un intreg, nu prea se stie exact cand a inceput dorinta de dominatie a unuia fata de celalalt, dar am putea spune ca balansatea spre o societate ego-masculina, in care predomina violenta si puterea, nu are nici o legatura cu notiunea de Divinitate.

In mod normal, daca masculinul inseamna putere, femininul inseamna forta. Forta este principiul creator, puterea este principiul actiunii. Degeaba exista putere, daca nu exista si forta de a o face creativa, sau macar de a face ceva cu ea. Cand Femininul se manifesta defectuos in interiorul unui corp fizic masculin, cred ca este usor de inteles ca dezechilibrul major va duce la violenta, separare, furie, egoism, extremism, intoleranta, dominatie, sex, razboi, ura, si multe altele, iar rezultatele inca le vedem in fiecare zi in tot ceea ce se intampla in jurul nostru. Viceversa, Masculinul disfunctional in corpul feminin, duce la intriga, complot, minciuna, manipulare, fatarnicie si multe altele.

Aceste dezechilibre, atunci cand au inceput sa se manifeste au impins intreaga societate intr-o zona de ego accentuat, iar “razboiul” a fost castigar de masculin, datorita fortei fizice care este superioara fortei fizice masculine, dar care si ea a fost prost gestionata si lasata la cheremul altor forte intru folosinta.

Karma creeata, si ma refer la o reglementare karmica intre femei si barbati in general, ar putea fi echilibrata, cu conditia vindecarii noastre interioare, a fiecaruia dintre noi si redirectionarea voita a energiilor catre zona de pace si refacere a iubirii hristice. Este o munca grea, cu mare implicare, cu renuntari si constientizari puternice la nivel genetic, si cu acceptarea, intelegerea si integrarea acestor doua mari Principii Divine- Feminin si Masculin, in deplinatatea perfectiunii originare.

Cata vreme insa femeile vor critica barbatii, iar barbatii se vor considera in continuare separati de femei, lantul karmic va continua si vom asista la aceleasi manifestari extremiste, ce nu au nici o legatura cu notiunea de iubire Divina.

Interpretarea denaturata a mitului biblic, a contribuit mult la mentinerea acestei confuzii, caci sarpele este doar cunoasterea, care este un principiu feminin creator, sub forma actiunii, ce a imbracat forma reprezentarii grafice a principiuluii masculin-sarpe. Pomul creatiei trebuia sa fie accesat, caci pentru asta a fost creat. Activarea, trezirea constintei, se face prin consumul unui fruct, deci din exterior spre interior, iar deschiderea si cuplarea la constinta divina a Universului, vine prin ridicarea energiei Kundalini, sarpele ce urca prin coloana vertebrala, activand toate chakrele pana in glanda pineala ce se incheia cu deschiderea celui de-al treilea ochi. Gradina Raiului a fost necesara pentru activarea corpurilor noastre subtile si pentru inceperea unui nou capitol in existenta terestra.

Dar de aici si pana la malitioasa interpretare a unei Eve profund pacatoasa, ce trebuie pedepsita pentru pierderea unui Rai ce oricum nu a existat niciodata in forma in care o gandim noi ( ea fiind doar o dimensiune interioara pe care o putem atinge atunci cand ne facem toate lectiile ce sunt cuprinse acolo), este exact echivalenta intregii violente in care traieste intreaga umanitate de sute de mii de ani.

Lectiile Gradinii Raiului, sunt aceleasi principii pe care le-au tot adus pe Pamant Buda sau Iisus, si multi multi alti maestrii ce vin mereu pentru a ne ajuta.

Ar trebui insa sa mai fim constienti de faptul ca in planul interior, spre deosebire de planul fizic, nu mai exista conceptol de femeie si barbat, decat in astralul inferior. Pe ce ne ridicam, sau poate mai corect ar fi pe ce ne scufundam, primul care dispare este sexul, apoi corpul, apoi forma umanoida,

Iar aici pe Pamant, nu exista nimic in ceea ce priveste Divinitatea, care sa nu se manifeste egal atat in femei, cat si in barbati. Este doar un mod inca limitat de a gandi al unora care nu vor sa cedeze puterea de control asupra maselor si care propovaduiesc separatia, frica, pacatul, si o judecata de apoi in care vei fi tras la raspundere pentru faptele tale.

Bun sau rau nu exista decat in modul uman de gandire si trebuie sa existe atata timp cat singuri nu toti ar sti sa se autocorecteze si autocenzureze.

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita iubire