“Sa nu faci rau” este una dintre cele mai inalte energii la care poti aspira. Este Dharma lui Budda, este Iubirea Hristica a lui Iisus

Dar cum sa ajungi la constientizarea tuturor gandurilor, cuvintelor si actiunilor tale, astfel incat sa poti prevedea daca toate acestea la un loc, sau cate una luata separat, tine de ceea ce se numeste psihologie spirituala, combinata cu spiritualitatea si cu maiestrirea planului lumii fizice.

Pamantul este una dintre cele mai grele scoli ale misterelor din intregul Univers, pentru ca aici se manifesta foarte puternic dualitatea, care duce la separatie, care este intretinuta de frica ce este alimentata de Ego negativ. Cand puterea ta este comandata si alimentata de frica, nu conteaza cat crezi tu ca esti de puternic, esti pe calea spre pierzanie.

Sunt foarte multe feluri in care poti face rau. Uneori fara intentie, dar de cele mai multe ori cu intentie. Ii faci rau celui de langa tine ca sa iti fie tie bine, ca sa iti hranesti orgoliul, ca sa iti vindeci ranile din tine, ca sa te validezi, ca sa te pacalesti ca esti puternic, pentru ca poti, pentru ca nu ai depasit pragul animalic al reactiei instinctuale, pentru a nu te mai simti inferior, sau pur si simplu pentru ca de fapt nu iti pasa de celalalt.

Totul este energie. Toata lumea poate sa manipuleze energia, iar cu putina practica, poti invata cum sa manipulezi energia celorlalti, punandu-te pe tine inaintea tuturor. Apoi crezi ca esti puternic. Stiinta manipularii energiei este veche si atunci cand iesi din zona Iubirii Hristice, accesezi logaritmii intunecati, si fara sa iti dai seama te deconectezi din Lumina Lui Dumnezeu. Si desi tu crezi ca esti in Dumnezeu, nu esti. Esti doar orbit de valul intunericului, ce poate aparea si sub forma luminoasa.

Psihologia spirituala spune asa: analizeaza-ti fiecare gand in parte si identifica in tine cu toata obiectivitatea de unde vine, din ce strafunduri ale subconstientului tau; nu te amagi si nu te ascunde sub valul indulgentei, instinctului, dorintei; nu te lasa amagit de aparente, caci toate acestea provin din Ego.

Una dintre cele mai simple modalitati de a intelege, este sa te pui in locul celuilalt. Asa se deschide compasiunea. Inchide ochii si simte ce simte celalalt. Si poate asa te vei gandi cateva secunde inainte de a vorbi, actiona sau manipula. Aminteste-ti ca Legile sunt implacabile. Ce tie nu iti place, fa-ti un serviciu si nu i-l face celuilalt. Nu te imbata cu apa murdara. Dar pentru ca nu vrei sa faci altfel, pentru ca iti place sa inspiri putere sau frica, este drumul catre reincarnare. Si daca in viata asta ti-a placut puterea, si daca in viata asta nu ti-a pasat, si daca in viata asta ai ranit, abuzat si devalorizat oamenii, oare cum va fi viata ta viitoare. Caci ceea ce faci acum, vei pati in urmatoarea.

Ai posibilitatea in fiecare secunda sa te schimbi. Ai sansa ca in fiecare secunda sa alegi diferit. Ai oportunitatea de a alege in fiecare secunda daca vrei sa gandesti cu Mintea Lui Dumnezeu, sau nu. Si ai intotdeauna la indemana Iubirea Hristica

Iubirea este cheia, calea si desavarsirea

De la mine pentru tine cu infinita đź’™