Avem de multe ori tendinta de a privi viata ca pe un intreg, apoi tragem tot felul de concluzii si luam decizii permanente, care ne vor impresura in energii lipicioase din care cu greu te poti desprinde.
Viata nu e un tot. Viata este o insiruire de momente, mai placute sau mai putin placute, ce pe masura ce intelegem procesul se dovedesc a fi fost nu numai necesare, dar si benefice in dezvoltarea noastra. Altfel spus, fiecare moment al vietii, fiecare experienta, si in orice conjunctura te-ai afla, sau te-ai aflat, sunt sau au fost lectii pretioase, din care poti extrage samburi de intelepciune ai evolutiei personale, nepretuiti. Daca am intelege ca nu exista greseli intamplatoare, ca intregul Univers functioneaza intr-o ordine Divina, ca accidentele apar atunci cand avem nevoie sa intelegem ca ceea ce gandim, spunem, sau facem, si ca toate au rolul de a te face sa intelegi si nu de a te face sa suferi, am reusi sa ne realiniem cu Legile si sa ne reinventam in fiecare zi. Pentru ca exact in asta sta frumusetea vietii.
Noi in schimb suntem razboinici si reactionam violent la orice nu este conform credintelor noastre. Vrem razbunare si pentru ca avem impresia ca suntem detinatorii adevarului, orice iese din micul tipar al gandirii noastre se cere a fi reasezat cu “sange” in ordinea pe care fiecare crede ca o stie. Tradam, inselam, mintim, manipulam, acuzam, gasim vinovat, ucidem, facem totul in impulsul momentului, reactionand fara a clipi si fara a ne intreba daca ceea ce facem este o manifestare a Dumnezeului din noi, sau o manifestare a unor alte tipuri de energii care ne-au luat in stapanire pentru ca ne-am dat puterea.
Frumusetea vietii insa sta in posibilitatea schimbarii. Daca ceea ce gandesc imi provoaca cea mai mica tensiune interioara, indiferent de natura acestei tensiuni, inseamna ca exista un conflict intre ceea ce stiu si ceea ce nu stiu dar simt, intre minte, inima si subconstient, sau intre Dumnezeu si Ego. Si atunci ar fi bine sa reanalizez situatia conflictului din mine, sa ii inteleg natura, sa descopar de unde vine, sa ajung sa inteleg daca modul meu de gandire e autentic, creat, sau preluat, si sa ma readaptez situatiei prin prisma noii intelegeri. Caci pana la urma, fiecare are dreptul sa gandeasa si sa creada ce vrea, dar acest lucru n-ar trebui sa ma pozitioneze pe mine in postura de inamic, sau sa il consider pe celalalt prost, tampit, idiot, inconstient, dobitoc, magar, etc. Acest tip de verdicte nu vin de la Dumnezeu. Indiferent de ce face un om, si cu cat fapta lui este mai reprobabila, sau abominabila, acel om manifesta doar gradul de nefericire, manipulare si intuneric din interiorul lui, iar noi am putea intelege ca are nevoie de compasiune si nu de accentuarea campului negativ din jurul lui, lucru care se intampla atunci cand trimitem inapoi ganduri si sentimente negative. Totul se poate schimba doar prin invatarea autostapanirii si a intelegrii Legilor Universului.
Separa viata in momente si invata din fiecare moment in parte. Bucura-te ca poti face acest lucru si vei vedea cum tocmai separand fiecare moment, vei obtine un alt fel de intreg, unul care iti va permite sa respiri si sa multumesti pentru simplul fapt ca incepi sa te simti liber. Si nu trage concluzii definitive, caci ceea ce ai inteles azi, maine se va completa.
Iubirea este cheia, calea si desavarsirea
De la mine pentru tine cu infinita Iubire
Ah, Viața! Te cuprinde un sentiment rece ce se încălzește privind razele soarelui la răsărit. Incet,incet pana la ora prânzului când soarele a acoperit tot sentimentul rece.
Viata este de trăit. Cu bune, cu rele.
Nu trebuie sa uitam, ca de cate ori dorim sa renuntam, in loc de a bate pasul pe loc, sa facem doi pasi inainte.
O zi frumoasă! ❤
LikeLike
A renunta e simplu, dar complicat ca nu rezolva…o iei de la inceput
LikeLiked by 1 person